Ea: “Buna seara, dragule!
In seara asta sunt eu pe scena, Eu. Tu, ma privesti. Speri sa ti acord un zambet, la final. .”
El: “ Maia....”
“Mereu ea fiind altcineva, mereu schimband culori si diverse atitudini fata de prevazut, dar niciodata alta.
Vesnic dispusa sa se multumeasca pe sine privindu te, dar nu tot timpul indraznind inaintea ideii tale.”
Ea: “ Atat. Nu suficient, nici incomplet, fara limita in realitate..
Ma asez pe marginea patului, smulg o carte dintre rafturi si o rascolesc insetata, insetata de noi intelesuri pentru cuvintele deja obisnuite: adevarul nu e realitatea, deci conceptele difera destul pentru a fi studiate amanuntit. Ideea nu e baza, ceea ce observam dincolo de o prima imagine este important, adica rezumatul esentialului. “
El: “ Maia.. Zapacita, visatoare, reala, pretutindeni efemera si calatorind cu ganduri pe meleaguri vecine.
Niciodata refuzand sa accepte ca a intarziat mult, mult prea mult ca sa mai poata ajunge la ora potrivita. De neatins daca nu stii sa o mangai si tacuta atunci cand te iubeste. Cand te iubeste o face in soapta, usor.”
Ea: “ Cine sunt? Eu, ea, o alta, atat, putin, mult, cineva, altcineva, oricine si orice, oricum si oriunde, oricand. Ea, eu: aceeasi.
Cine esti? Vreau sa stiu. El nu tu? Tu de ce nu el? Nu pricep sensul uneori, stiai?”
El: “ Cine esti.. Esti o viata intreaga adunata intr un tablou de toamna pe sfarsite. Esti rasaritul Soarelui inainte sa apuna. Esti o frunza maro si o lalea alba. Esti mult si esti tot. Un suflet esti..
Eu, nu mai sunt nimci si regret..”
Ea: “ Uite, e tarziu si inca n am observat ca timpul a trecut si nu mai ai cum sa auzi. Degeaba vorbesc singura, degeaba vorbesc cu tine. Sau poate vantul este mesagerul nostru si ai reusit sa mi asculti cuvintele.”
El: “ Te strig, bate vantul dar inca raman aici, Maia….”
Ea: “ A inceput sa bata vantul acum. Nu aud nimic desi speram, dar iti zambesc totusi, de final. “
